Atac fără precedent! „Vorbesc des cu Victor Angelescu! Încerc să-l conving să pună un antrenor! Mihai Iosif, iertat să fiu, nu poate să se ridice la nivelul Ligii 1”

Atac fără precedent! „Vorbesc des cu Victor Angelescu! Încerc să-l conving să pună un antrenor! Mihai Iosif, iertat să fiu, nu poate să se ridice la nivelul Ligii 1”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu Mihai Iosif pe bancă, Rapid a terminat turul de campionat pe loc de play-off, cu numai trei înfrângeri, dar antrenorul giuleștenilor nu este văzut de toată lumea drept cea mai bună soluție.

Mai mult decât atât, fostul fotbalist al Stelei și al Petrolului Ploiești, Valeriu Răchită, spune că tehnicianul îi trage în jos pe giuleșteni și e convins că rezultatele echipei ar fi mult mai bune dacă în locul său ar fi instalat altcineva. Motivul principal – antrenorul nu are Licența Pro și nu are cunoștințele necesare, și din același motiv nu se poate impune cum trebuie în fața jucătorilor.

Valeriu Răchită spune că Mihai Iosif nu pregătește bine meciurile din punct de vedere tactic și în această primă parte a sezonului s-a bazat pe calitățile jucătorilor pe care îi are sub comandă.

„Vorbesc des cu Victor Angelescu! Încerc să-l conving să pună un antrenor! Mihai Iosif, iertat să fiu, nu poate să se ridice la nivelul Ligii 1”

Valeriu Răchită consideră că Mihai Iosif este o alegere neinspirată pentru banca Rapidului, chiar dacă rezultatele sunt de partea antrenorului. Mai mult decât atât, fostul fotbalist al Petrolului discută frecvent cu patronul giuleștenilor, Victor Angelescu, pe care îl sfătuiește să îl îndepărteze pe tehnicianul care a promovat echipa în primul eșalon.

„Eu vorbesc destul de des cu Victor Angelescu, tot încerc să-l conving să pună un antrenor 100%, unul care să aibă mână liberă. Jucătorii să știe că acel antrenor are licență, că este cel care decide și vorbește după meciuri, să nu fie doar un băiat bun, cu rezultate, dar fără prea multă școală, care vine din rândul suporterilor, dar care, iertat să fiu, nu poate să se ridice la nivelul Ligii 1.

Iar Rapid este un fenomen, s-au făcut investiții. Să ne uităm la linia de apărare, este probabil una dintre cele mai bune din campionat. Dacă ai un portar decent, o linie de fund stabilă și un mijlocaș defensiv, poți juca cu foarte multe echipe din Liga 1 fără să primești gol. Pe faza de atac îl ai pe Bălan, care printr-o lovitură liberă, o execuție, îți poate aduce un gol, și uite că s-a făcut tactica. Se vede cu ochiul liber că la Rapid nu există antrenorul principal, ci unul secund”, a declarat Valeriu Răchită pentru GSP.

În ultimul meci din tur, Rapid a dispus cu mari emoții de ultima clasată Academica Clinceni, 3-2.

 

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Umilit luni de zile la şcoală, un băieţel de 10 ani a ales moartea. 200 de persoane au venit să îl conducă pe ultimul drum pe Sammy, în SUA
Umilit luni de zile la şcoală, un băieţel de 10 ani a ales moartea. 200 de persoane au venit să…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×